ANALIZĂ | Majoratul mezinului. Final de sezon perfect pentru Tsitsipas: ce rămâne pe retină după succesul grecului la Turneul Campionilor

ANALIZĂ | Majoratul mezinului. Final de sezon perfect pentru Tsitsipas: ce rămâne pe retină după succesul grecului la Turneul Campionilor
Stefanos Tsitsipas sărută trofeul Turneului Campionilor câștigat după finala cu Dominic Thiem, de duminică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stefanos Tsitsipas a câștigat, duminică, finala Turneului Campionilor, scor 6-7(6), 6-2, 7-6(4) în fața austriacului Dominic Thiem. Acest succes vine la exact 12 luni după triumful grecului la NextGen Finals, în 2018, la Milano, la echivalentul U21 al Turneului Campionilor.

Un sportiv în loja căruia antrenorul francez Patrick Mouratoglou se afișează din ce în ce mai des, grecul antrenându-se la academia acestuia, Tsitsipas a închis simbolic un cerc al maturizării în O2 Arena din Londra.

Parcursul de la Nitto ATP Finals, în sine, a respectat etapele drumului de la juniori la eșalonul de elită.

Tsitsipas și-a câștigat biletul pentru semifinale în primele două meciuri ale grupei, învingându-și doi colegi de generație – pe Daniil Medvedev și pe Sascha Zverev (grecul, mezinul grupului fiind despărțit ca vârstă de rus – cel mai mare – de doar doi ani). După un test ca o simulare a Bac-ului în fața lui Nadal, Tsitsipas a trecut examenul maturității învingându-l chiar pe veteranul și specialistul Turneului Campionilor, Roger Federer, cu un 6-3, 6-4. Penultimul act de la Londra a fost dovada grăitoare că Stefanos „s-a copt”, grecul demonstrându-și autocontrolul la fiecare dintre cele 11 mingi de break anulate elvețianului (din totalul de 12), la momentul în care i-a strivit speranțele lui Roger de îndată ce marele campion părea că a găsit ieșirea din labirint, recuperându-și serviciul cedat în start de set doi și prin aceea că și-a adjudecat, practic, toate game-urile cu prelungiri.

Federer i-a făcut grecului un compliment imens la finalul partidei; „nu a făcut nimic nebunesc„. Elvețianul sublinia diferența pusă deja de Tsitsipas între sine și majoritatea tinerilor ultra-talentați, dar labili, agresivi – dar fără pic de control.

Duminică, Tsitsipas a câștigat în fața lui Thiem demonstrând din nou o forță interioară statornică.

Învins la limită într-un prim set de 66 de minute în care greșise mai puțin, reușise o lovitură câștigătoare în plus față de Thiem și în care servise mai bine, grecul a fost capabil, timp de un set și un sfert, să intre într-o stare de grație, în care a blocat emoțiile, presiunea și contactul cu exteriorul. „Nu am nici cea mai vagă idee cum am reușit să joc atât de bine în setul doi. Nu am idee. Consider că mintea mea a fost împăcată, nu m-am gândit la prea multe. Asta m-a ajutat, cred, să joc atât de bine și să reușesc să îi fac două break-uri. Nu i-am dat prea multe șanse să joace în acel set. A fost un set excelent pentru mine”, a mărturisit Tsitsipas, după meci.

Într-un sfert de oră, Tsitsipas a ucis actul secund, evadând pe tabelă la 4-0, fără să sărbătorească măcar. Setat și concentrat pe fiecare lovitură de atac, uitând de rezultat, Tsitsipas a arătat cu adevărat invincibil, cum puțini jucători au reușit să o facă în 2019. Bilanțul grecului în acest set doi a fost ireal. 10 lovituri câștigătoare și o singură greșeală neforțată!

Însă mai important pentru grec a fost finișul. Inevitabil, Tsitsipas a pierdut contactul cu zona și acel ritm draconic, iar Thiem a activat modulul de luptă nadalian, recuperând de la 1-3, la 3-3. Dacă Zverev a rupt racheta la finalul primului set al semifinalei cu Thiem, după comiterea dublei greșeli ce i-a pus manșa pe tavă adversarului, în finală, într-o situație comparabilă, Tsitsipas a luat-o de la capăt și a căutat să canalizeze energia în servicii, în arcurile picioarelor, pentru a declanșa sprinturi la fileu.

Per total, de la primul, până la ultimul punct al finalei, nivelul de joc a fost alert spre foarte alert. Forța loviturilor a fost considerabilă de pe ambele părți, pentru ambii jucători. Atacurile nu au contenit să apară pe orice lovitură scăpată mai scurt de adversar. Iar accelerările au fost eficiente, de pe rever și dreapta în egală măsură, atât pentru Thiem, cât și pentru Tsitsipas. Consecința: la final, tabela a reținut 67 de lovituri câștigătoare (34-33 în favoarea grecului).

Privind strict către dreapta lui Tsitsipas, aceasta i-a adus punct direct de 19 ori și i l-a pierdut de doar 10 ori, grecul reușind să reproducă, în parte, procentajele înregistrate în fața lui Federer. Iar totalul loviturilor câștigătoare din dreptul grecului a fost mai mult decât dublu față de cel al greșelilor neforțate (34/16).

Finalul de meci a adus și frustrare pentru Tsitsipas. O nouă provocare și o ieșire elegantă. „A fost frustrant să am emoții atât de mari pentru prima dată la acest turneu. Am avut break avantaj și totuși nu am reușit să îl mențin. Lucrurile s-au decis la tie-break și sunt chiar ușurat. A fost o prestație extraordinară și o luptă fantastică pe teren. Iar felul în care m-am descurcat, m-a mulțumit pe deplin„, a spus Tsitsipas după meci.

În timp ce pentru privitori devenea evident cum Dominic Thiem înclină ușor-ușor balanța în favoarea sa avansând în decisiv, Tsitsipas reseta și își tempera cumpătul. În tie-break, erorile neprovocate evidente ca smash-urile ratate în startul semifinalei sale de Federer au apărut în dreptul lui Thiem, mai întâi pe rever, apoi pe dreapta (trei la rând).

Așa a devenit Tsitsipas primul jucător care întoarce o finală de la 0-1 la seturi în era Londra a ATP Finals. Ultima astfel de ispravă s-a consumat în urmă cu 14 ani, dar la Shanghai. În 2005, argentinianul David Nalbandian îl învingea pe Roger Federer, în cinci manșe, revenind de la 0-2 la seturi.

Lipsa lui Federer, Nadal sau Djokovic din poza cu trofeul Turneului Campionilor nu mai este, deja, o noutate. În ultimii cinci ani, Super 8-ul de final de an din ATP are cinci campioni diferiți, având un panou de onoare la fel de pestriț precum Grand Slam-urile din tenisul feminin, care, de trei sezoane, dau în fiecare an patru nume diferite pe lista învingătoarelor.

Lista de câștigători începută în 2015 îi include pe Djokovic, Murray, Dimitrov, Zverev și, acum, Tsitsipas. Probabil, grecul va confirma cel puțin de maniera în care a făcut-o Zverev, rămas între primii opt jucători ai lumii și la 12 luni după succesul de la Londra, chiar dacă fără performanță notabilă în Grand Slam-uri, în loc să alunece în vertij, așa cum a făcut-o bulgarul Dimitrov, care abia se mai agăța cu o mână de Top 20 la un an de la victoria din Regat și apoi continua căderea până la limita de jos a primei sute mondiale.

La 21 de ani, împliniți pe 12 august, Tsitsipas este cel mai tânăr câștigător al Turneului Campionilor de la Lleyton Hewitt încoace (2001). Dar și al șaselea cel mai tânăr câștigător din istoria întrecerii.

Grecul a contribuit și la egalarea unui record în ATP – cea mai lungă serie de victorii în premieră la ATP Finals. Între 1988 și 1991, patru mari campioni ai tenisului obțineau primele lor trofee la Turneul Campionilor: Boris Becker, Stefan Edberg, Andre Agassi și Pete Sampras. Fiecare dintre aceștia a ajuns în fruntea clasamentului ATP, scriind file importante din istoria sportului alb. Începând cu 2016, ATP Fînals a înregistrat o serie similară de patru victorii în premieră.

Va ajunge Tsitsipas la nivelul unui Edberg sau Sampras, cu stilul său romantic de a juca tenis, construit cu rever cu o mână, servicii urmate de voleu și incursiuni la fileu? Doar timpul va răspunde la această întrebare, însă nu ar fi înțelept să pariezi împotriva grecului.

Stefanos este un jucător extraordinar. Am început să lucrez cu el când avea 16 ani. L-am văzut pe Youtube și am spus imediat că îmi place acest băiat. Căutam un jucător special, care să joace foarte bine. Mi-a plăcut spiritul lui competitiv. Totul se reduce la cine ești și cum concurezi.

 

Mereu mă uit la personalitatea jucătorilor și la cum evoluează în meciuri, pentru că treaba lor este să câștige meciuri, iar asta este greu să înveți.


Iubesc tehnica lui. Este incredibil cum lovește mingea. Forehand-ul lui îmi amintește de cel al lui Del Potro încă din prima zi în care l-am văzut. Dar noi am lucrat în principal aspecte de ordin fizic și tactic.

Patrick Mouratoglou, despre Stefanos Tsitsipas, elevul său

2.656.000 dolari a încasat Stefanos Tsitsipas pentru evoluția de la Turneul Campionilor.

1.300 puncte ATP a adunat grecul la Londra. El își păstrează totuși poziția în clasament și va termina anul pe locul șase mondial.

3 victorii are acum Stefanos Tsitsipas în șapte meciuri directe cu Dominic Thiem.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei luase deja decizia
Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei…
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
BREAKING | Atacant la FCSB! Gigi Becali a făcut anunţul, după transferurile lui Zima şi Cisotti
BREAKING | Atacant la FCSB! Gigi Becali a făcut anunţul, după transferurile lui Zima şi Cisotti
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
Filmul sinuciderii adolescenţilor din Tulcea, care ar fi avut o relaţie interzisă
Filmul sinuciderii adolescenţilor din Tulcea, care ar fi avut o relaţie interzisă
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Mario Fresh și Nadd Hu, împreună și după sărbători! Avem dovada care nu îi va cădea bine Alexiei Eram
Mario Fresh și Nadd Hu, împreună și după sărbători! Avem dovada care nu îi va cădea bine Alexiei Eram
Valabilitate nouă la permisul de conducere. Cine schimbă permisul auto din 2 în 2 ani în România
Valabilitate nouă la permisul de conducere. Cine schimbă permisul auto din 2 în 2 ani în România
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a izbucnit în plâns | VIDEO
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a izbucnit în…
×